Mastopexie (lifting mamar)

Ptoza mamară reprezintă coborârea sânilor, însoțită de relaxarea și excesul tegumentului care îi acoperă. În această situație, sânii sunt poziționați mai jos decât în mod normal și prezintă frecvent o pierdere a volumului în polul superior, conferindu-le un aspect „gol” în partea superioară.

Ptoza poate exista încă de la dezvoltarea sânilor, însă apare cel mai frecvent după sarcină și alăptare sau în urma unei scăderi importante în greutate. Ea poate fi izolată, situație denumită ptoză mamară pură , sau poate fi asociată cu hipertrofia mamară (sâni excesiv de voluminoși), caz în care volumul poate fi redus concomitent, dacă pacienta își dorește acest lucru.

Ptoza poate apărea și la paciente cu sâni de volum redus (hipoplazie sau hipotrofie mamară). În aceste situații, ridicarea sânilor poate fi asociată cu o procedură de creștere a volumului prin implanturi mamare sau prin transfer autolog de grăsime (lipofilling).

Modificările estetice produse de ptoza mamară pot avea un impact semnificativ asupra imaginii corporale și a stării psihologice, motiv pentru care mastopexia are atât un rol estetic, cât și unul reconstructiv.

Este potrivită pacientelor cu sâni lăsați după sarcină, alăptare, slăbire sau schimbări ale elasticității pielii.

Scopul mastopexiei este de a reda sânilor o poziție și o formă armonioasă prin:

• repoziționarea complexului areolă–mamelon la nivelul anatomic corespunzător;
• remodelarea și ridicarea glandei mamare;
• îndepărtarea excesului de piele;
• obținerea unor sâni cu un contur ferm, proporționat și natural.

Intervenția urmărește îmbunătățirea aspectului sânilor, fără a modifica identitatea corporală a pacientei, ci restabilind proporțiile pierdute prin efectul gravitației, sarcinilor sau variațiilor importante de greutate.

Consultația evaluează gradul ptozei, volumul, asimetria, calitatea pielii, planurile de sarcină și opțiunea de a folosi sau nu implant.

Mastopexia constă în remodelarea sânului prin acțiunea simultană asupra glandei mamare și asupra tegumentului.

Glanda mamară este remodelată, concentrată și fixată într-o poziție mai înaltă, iar excesul de piele este îndepărtat pentru a permite adaptarea tegumentului la noul volum și la noua formă a sânului.

În cadrul aceleiași intervenții, complexul areolă–mamelon este repoziționat într-o poziție anatomică normală.

La finalul operației, marginile tegumentului sunt suturate, rezultând cicatrici a căror întindere depinde de gradul ptozei și de tehnica utilizată.

Tipurile de cicatrici

În cazul unei ptoze importante, cicatricea are forma unui T inversat (ancoră) și include:

• o cicatrice periareolară, situată la limita dintre areolă și pielea înconjurătoare;
• o cicatrice verticală, între marginea inferioară a areolei și șanțul submamar;
• o cicatrice orizontală, ascunsă în șanțul submamar.

Lungimea componentei orizontale este direct proporțională cu gradul de ptoză.

În cazul unei ptoze moderate, poate fi utilizată tehnica verticală , care elimină cicatricea din șanțul submamar și lasă doar cicatricea periareolară și cea verticală.

În situațiile în care ptoza este minimă, corecția poate fi realizată exclusiv printr-o cicatrice situată în jurul areolei.

Asocierea cu mărirea sânilor

Atunci când ptoza este însoțită de un volum insuficient al sânilor, mastopexia poate fi asociată, în aceeași intervenție, cu:

• augmentare mamară prin implanturi;
• augmentare prin transfer autolog de grăsime (lipofilling).

În aceste cazuri, cantitatea de piele excizată este adesea mai redusă, iar cicatricile pot fi mai scurte.

Mastopexia poate fi efectuată după încheierea dezvoltării sânilor.

O sarcină ulterioară este posibilă după această intervenție. În majoritatea cazurilor, alăptarea rămâne posibilă, însă acest lucru nu poate fi garantat, existând un risc redus de afectare a capacității de alăptare, în funcție de tehnica chirurgicală utilizată.

Intervenția nu crește riscul apariției cancerului de sân.

Intervenția se realizează sub anestezie generală.

Se poartă sutien medical, se limitează ridicarea greutăților și efortul cu brațele, iar controalele urmăresc vindecarea cicatricilor.

Riscurile includ sângerare, infecție, asimetrie, modificări de sensibilitate, probleme de vindecare, necroză areolară rară și cicatrici nefavorabile.

Forma inițială se așază progresiv în câteva luni. Cicatricile se estompează în timp, fără să dispară complet.